vineri, 11 noiembrie 2011

CF BIHORUL BEIUS, pe primul loc!


CF Bihorul Beiuş a reuşit să se impună vineri pe teren propriu, în cadrul rundei cu numărul 13 din cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării şi a revenit în fruntea ierarhiei Seriei a V-a.Elevii antrenorului Adrian Anca(FOTO) au învins echipa FC Poli II Timişoara, cu scorul de 1-0, după un meci de mare luptă, care a fost decis în repriza a doua, când s-a marcat unicul gol. Paina a fost cel care a reuşit să aducă bucuria în rândul suporterilor gazdelor, prin reuşita din minutul 70.Deşi s-au impus la limită, beiuşenii au obţinut o victorie foarte importantă, desprinzându-se în clasament, cel puţin până la partida de sâmbătă dintre Millenium Giarmata şi ACS Recaş, derby-ul etapei. În cel mai bun caz, CF Bihorul poate fi egalată în clasament, dacă vor căştiga oaspeţii, în caz contrar beiuşenii vor rămâne nestingheriţi în fruntea ierarhiei.Este de remarcat parcursul bun din această primă parte a noii ediţii de campionat a bihorenilor, comparativ cu sezonul trecut, când au înregistrat rezultate sub aşteptări şi doar cu o revenire în retur au reuşit să se salveze de la retrogradare.Cert este că dacă vor continua pe aceaşi linie, fotbaliştii de la Bihorul Beiuş îi vor pune pe gânduri pe conducătorii clubului, care vor trebui să se gândească la promovare. Ar fi un lucru extraordinar ca echipa din Beiuş să reuşească accederea în liga secundă.Liga a III-a, Seria a V-a, Etapa a XIII-a:Bihorul Beiuş - Timişoara II 1-0Paina (70)FC Şcolar Reşiţa - Gloria Arad 0-1Ct. Suru (62)Mama Mia Becicherecu Mic - Vladimirescu 2003 4-0Hodiş (26), Ungureanu (39, 51), Hecsko (56)Jiul Petroşani - CFR Simeria 0-0Flacăra Făget - Gloria Reşiţa 0-0Millenium Giarmata - ACS Recaş, se dispută sâmbătă.Autocatania Caransebeş - FC Hunedoara, se dispută sâmbătă.Unirea Valea lui Mihai - Naţional Sebiş, se dispută sâmbătă.Clasament:1. CF Bihorul Beiuş 27 p2. ACS Recaş 24 p3. Millenium Giarmata 23 p4. Autocatania Caransebeş 22 p5. CFR Simeria 21 p6. FC Şcolar Reşiţa 21 p7. FC Timişoara II 20 p8. Jiul Petroşani 20 p9. FC Hunedoara 19 p10. Flacăra Făget 16 p11. Naţional Sebiş 13 p12. Unirea Valea lui Mihai 12 p13. Nova Mama Mia Becicherecu Mic 11 p14. Gloria Reşiţa 10 p15. Gloria CTP Arad 10 p16. CS Vladimirescu 10 p

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu