Blog neoficial al municipiului Beius, Bihor, revista presei locale, pareri, opinii, stiri, comentarii, nemultumiri, noutati, povesti,barfe, tot ce misca din Beius,Stei,Vascau,Nucet,Budureasa,Rabagani,Pocola,Uileac de Beius,Finis,Tarcaia,Lunca,Campani,Remetea,Rosia,Padis,Stana de Vale,Boga,Pietroasa,Chiscau,Rieni,Lazuri de Beius,Sudrigiu,Draganesti.
luni, 26 iulie 2010
Ştei:Presarii şi politicienii s-au duelat in amical
Un atractiv meci de fotbal s-a disputat, la finele săptămânii trecute, pe o cochetă bază sportivă din municipiul Ştei, între selecţionata PSD Ştei şi selecţionata Presei sportive bihorene. Întrecerea s-a înscris în calendarul acţiunilor iniţiate de presa sportivă bihoreană sub denumirea "Fă sport, indiferent de vârstă!", care a cuprins mai multe dispute fotbalistice în judeţ.
Oaspeţii au controlat jocul
Amfitrionii acţiunii, Horia Miara, viceprimarul municipiului Ştei, şi Doru Niculescu, patronul bazei sportive care a găzduit acţiunea, s-au achitat cu brio de sarcinile asumate, oferind celor prezenţi un teren de nota zece, dar şi un ambient extrem de plăcut pentru "repriza a treia". Selecţionata presei sportive bihorene a reuşit să ajungă în timp util la joc, transportul fiind asigurat de Asociaţia "Sportul pentru Toţi" Bihor (preşedinte, Gheorghe Grădinaru) şi de firma Teşan Prest. Dornici să-şi manifeste calităţile fotbalistice şi să-şi treacă în palmares o victorie de răsunet contra "presarilor", componenţii echipei PSD Ştei au început furibund jocul, dar acţiunile lor ofensive s-au stins în preajma careului, acolo unde Daniel Man, Mişu Zamfir sau Luci Popa au alcătuit un zid defensiv aproape impenetrabil. Iar atunci când au fost depăşiţi, au avut intervenţii salutare cei doi portari, Peti Boros şi Şift Ladislau. Cei trei fundaşi şi-au susţinut din plin coechipierii din linia de atac, Horia Buz, Dan Olteanu, Ionel Popa şi Ionel Goina, acţiunile ofensive bine gândite reuşind adesea să surprindă, prin varietatea şi frumuseţea atacurilor, defensiva şteiană, care a cedat de 14 ori. Gazdele s-au străduit din răsputeri să-şi apropie o victorie extrem de dorită, la capitolul ofensivă evidenţiindu-se Horia Miara, Doru Niculescu sau Ciprian Magda, trei atacanţi cu veritabile calităţi de puncheuri, ale căror eforturi n-au fost însă suficiente pentru a evita eşecul. În final, echipa "presarilor" s-a impus la limită, eşec neacceptat de gazde, care, după o primă rundă a reprizei a treia, au solicitat revanşa, câştigată tot de "presari", după executarea loviturilor de departajare.
Revanşa, la toamnă?
Chiar dacă fair-play-ul a fost la loc de cinste şi şi-au felicitat oaspeţii, cei din echipa PSD Ştei nu s-au împăcat cu ideea unui dublu eşec, solicitând o revanşă cât mai curând, cerere acceptată de oaspeţi, astfel că la toamnă se va disputa aproape sigur al treilea meci al acestei confruntări între două echipe practicante ale unui fotbal plin de fantezie, tenace şi agresive în defensivă, dar animate permanent de un fair-play desăvârşit.
Cu conştiinţa datoriei împlinite, la finalul celui de-al doilea meci, jucătorii s-au aşezat la repriza a treia, încheiată nedecis, ambele protagoniste dovedind o excelentă pregătire mentală, dar mai ales fizică, o condiţie esenţială pentru o confruntare de anduranţă. Încă o acţiune derulată cu succes, la finalul căreia cei prezenţi şi-au propus o reîntâlnire cât mai grabnică, cei din PSD Ştei manifestându-şi convingerea că al treilea meci le va purta noroc.
PSD Ştei - Presa sportivă Bihor 13-14
PSD Ştei: Horia Miara (2 goluri), Doru Niculescu (3), Aurelian Rengle (2), Ciprian Magda (2), Dorel Pirtea (2), Cristian Andru (1), Ionică Brie (1), Remus Tulbure, Ionuţ Pirtea, Florin Vesa, Tiberiu Mate, Tiberiu Moldovan.
Presa: Peti Boros, Şift Ladislau, Ionel Goina (2), Mişu Zamfir (1), Ionel Popa (2), Daniel Man (1), Luci Popa (1), Horia Buz (6), Dan Olteanu (1).
Partida a fost condusă profesionist de Doru Goldea din Poieni, sosit special de la Londra pentru a conduce această dispută.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu