Blog neoficial al municipiului Beius, Bihor, revista presei locale, pareri, opinii, stiri, comentarii, nemultumiri, noutati, povesti,barfe, tot ce misca din Beius,Stei,Vascau,Nucet,Budureasa,Rabagani,Pocola,Uileac de Beius,Finis,Tarcaia,Lunca,Campani,Remetea,Rosia,Padis,Stana de Vale,Boga,Pietroasa,Chiscau,Rieni,Lazuri de Beius,Sudrigiu,Draganesti.
miercuri, 24 noiembrie 2010
Voluntari la Beius
La locuinţa familiei Gabor Ianoş, voluntarii străini au montat pereţii de gips-carton.
Casa pe care fundaţia Habitat Beius o construieşte familiei Gabor Ianos se apropie de finalizare. De curând şapte voluntari americani şi o canadiană au muncit la casa acestei familii. Voluntarii au muncit şi la proiectul de amenajare al unui cabinet medical finanţat de Rompetrol.
Voluntarii nu s-au cunoscut înainte de a ajunge la Beiuş, dar o dată ajunşi aici au lucrat ca o adevărată echipă. Grupul a fost coordonat de către Sally Simon, o voluntară care anul trecut a participat la o activitate similară în Portugalia, unde, după finalizarea lucrărilor, şi-a manifestat intenţia de a mai lua parte la activităţi similare.
Lucrări
La locuinţa familiei Gabor Ianoş, voluntarii străini au montat pereţii de gips-carton şi au tencuit. Munca voluntarilor nu s-a oprit aici. „Aceştia au dat o mână de ajutor şi la lucrările cabinetului medical de la Şcoala cu clasele I-VIII Nicolae Popoviciu din Beiuş”, a precizat Emil Popa, purtătorul de cuvânt al Habitat Beiuş. Grupul de voluntari a petrecut şi o oră de engleză la şcoală, unde au interacţionat cu elevii.
Voluntarii s-au arătat interesaţi să cunoască şi cultura, obiceiurile, tradiţiile dar şi să guste din bucatele locului. Astfel că Habitat Beiuş a organizat o seară tradiţională românească.
În cadrul acesteia, străinii „au făcut cunoştinţă” cu sarmalele şi mămăliga şi au asistat la un spectacol de dansuri tradiţionale din zona Beiuşului.
S.Al. Sursa:www.Bihon.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu