luni, 29 noiembrie 2010

Beiuş:Şirul înfrângerilor continuă pentru CF Bihorul !



Doar de o singură repriză au avut nevoie simerienii de la CFR pentru a tranşa vineri disputa cu CF Bihorul Beiuş. Nu mai puţin de patru goluri au încasat beiuşenii în 36 de minute, după care gazdele au oprit motoarele, menajându-şi adversarii şi aşa umiliţi în ultimul hal.

Făgărăşanu (5), Riviş (13), Pepenar (15, 36) au fost autorii golurilor echipei CFR Simeria, echipa gazdă urcând pe locul 8, în timp ce CF Bihorul Beiuş şi-a menţinut poziţia a 13-a, prima deasupra locului retrogradabil ocupat de Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, aflată la un punct diferenţă.

În continuare pe primul loc în seria a V-a se află Luceafărul Oradea, care vineri a stat. Diferenţa dintre ea şi Corvinul Hunedoara s-a redus la doar 5 puncte, în situaţia în care echipa orădeană va sta şi în ultima etapă a turului, iar Corvinul va juca.

CF Beiuş: Odobasianu - Cobârzan, Ardelean (68 Toader), Mihoc, D. Toma (46 Borza) - Fl. Popa, Vanca (60 Higyed) Drule, Trip - Agiurgioaie, Morar.
Antrenori: Remus Ganea şi Adrian David.

Etapa a 15-a - ultima a turului
vineri, 3 decembrie, ora 14:

Gloria Arad - Naţional Sebiş
FC Timişoara II - Nova Mama Mia Becicherecu Mic
Millenium Giarmata - Autocatania Caransebeş
Unirea Sânnicolau Mare - CFR Simeria
CF Bihorul Beiuş - Termo Tr. Severin
ACS Recaş - FC Hunedoara
Şcolar Reşiţa şi Luceafărul Oradea vor sta.





SURSA:www.ebihoreanul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu