Potrivit informaţiilor furnizate de Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei municipiului Beiuş, sporul natural a scăzut în urbea de pe Crişul Negru, în mod constant, an de an, în ultima perioadă. În 2008, se înregistra la Beiuş o scădere a sporului natural cu 4% faţă de anul anterior, 2007, iar în 2009 scăderea a fost de 2,35%.
Tendinţa descrescătoare a continuat şi anul trecut, sporul natural scăzând, faţă de 2009, cu 7,15%.Îmbucurătoare, în ultimii ani, este creşterea numărului de naşteri: 36 în 2007, 29 în 2008, 90 în 2009 şi 386 anul trecut, 31 dintre noii născuţi fiind beiuşeni. Din păcate, şi decesele înregistrate anul trecut, în număr de 143, sunt simţitor mai multe faţă de anii anteriori: 80 în 2007, 73 în 2008 şi 117 în 2009. Cât priveşte căsătoriile oficiate în ultimii ani la Beiuş, şi acestea urmează un trend descrescător. Au fost 92 în 2005, 96 în 2006, 93 în 2007, 94 în 2008, 80 în 2009 şi doar 64 anul trecut. Pentru a avea, însă, o imagine completă a evoluţiei demografice a Beiuşului ar trebui ţinut seama atât de cei plecaţi, unii, poate, definitiv, la muncă în Occident, mai ales în Spania şi Italia, cât şi de noii beiuşeni, cei stabiliţi în oraş în ultimii ani, majoritatea din zona rurală limitrofă.
www.crisana.ro
Blog neoficial al municipiului Beius, Bihor, revista presei locale, pareri, opinii, stiri, comentarii, nemultumiri, noutati, povesti,barfe, tot ce misca din Beius,Stei,Vascau,Nucet,Budureasa,Rabagani,Pocola,Uileac de Beius,Finis,Tarcaia,Lunca,Campani,Remetea,Rosia,Padis,Stana de Vale,Boga,Pietroasa,Chiscau,Rieni,Lazuri de Beius,Sudrigiu,Draganesti.
luni, 24 ianuarie 2011
Beiuş - Veste bună pentru pescari: cotizaţii la nivelul lui 2010!
sursa:www.Crisana.ro
Veste bună pentru pescarii sportivi bihoreni: cotizaţia pe anul 2011 este la nivelul celei de anul trecut, adică de 140 de lei şi, în plus, cei care o achită până la 31 ianuarie, vor beneficia de o reducere de 10 la sută.
Totodată, ing. Sorin Ile, secretarul filialei beiuşene a AJVPS, a precizat că membrii asociaţiei cu vârsta de peste 62 de ani, cei cu handicap de gradul I, copiii, elevii, studenţii până în 25 de ani şi femeile indiferent de vârstă beneficiază de o reducere la plata cotizaţiei de 50 la sută. Cât priveşte interdicţiile privind pescuitul, ing. Sorin Ile a declarat că perioada de prohibiţie nu a fost stabilită încă, dar că, în timpul prohibiţiei, pescarii îşi vor putea satisface plăcerea de a practica sportul firului întins pe lacurile cu licenţă de acvacultură ale AJVPS Bihor, contra unei taxe de 100 de lei.

Etichete:
ajvps beius,
pescari beius 2011,
pescuit si vanatoare,
sorin ile
sâmbătă, 22 ianuarie 2011
vineri, 21 ianuarie 2011
Focar de trichineloză în Budureasa
Bihor
Potrivit lui Sorin Hodişan, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor, inspectorii instituţiei s-au deplasat miercuri în satul Budureasa de unde au confiscat toată cantitatea de carne de porc de la o familie de etnie romă, după ce un membru în vârstă de 17 ani a ajuns la spital cu trichineloză şi alte şapte persoane se tratează la domiciliu.
Analizele au demonstrat că într-adevăr carnea era infestată cu trichineloză. "Au sacrificat un porc fără să facă controlul trichineloscopic al cărnii. În urma analizei pe care am făcut-o la laboratorului Direcţiei s-a confirmat că este vorba despre trichineloză", a declarat joi pentru BIHOREANUL Sorin Hodişan, directorul DSVSA Bihor. Toată cantitatea de carne confiscată urmează să fie distrusă.
Situaţia a fost confirmată de către Marius Pîrgioagă, directorul Direcţiei pentru Sănătate Publică (DSP) Bihor, care a precizat că tânărul bolnav de trichineloză este internat în Spitalul Beiuş. "În satul Budureasa s-a descoperit un focar de trichineloză, după ce un tânăr în vârstă de 17 ani s-a prezentat pe 18 ianuarie la Spitalul din Beiuş cu sindrom alergic, cu suspiciune de trichineloză", a declarat Marius Pîrgioagă, adăugând că DSP a făcut o anchetă.
Specialiştii DSP au descoperit că şi alte şapte persoane, cu vârste cuprinse între 10 şi 54 de ani, au consumat din carnea infestată. "Cele şapte persoane se află sub medicaţie antiparazitară şi sub observaţia medicului de familie. Ei însă au o formă uşoară de trichineloză, care nu a necesitat internarea", a mai spus Marius Pîrcioagă. "Sperăm să nu mai fie şi alte cazuri de îmbolnăvire între membrii familiei. Această boală are o perioadă de incubaţie de 5-6 săptămâni", a adăugat el
Potrivit directorului Spitalului Municipal din Beiuş, starea pacientului în vârstă de 17 ani este bună. "Este încă sub observaţie dar starea lui este una bună, suferind de o formă medie a bolii", a declarat Aurica Boitor, directorul Spitalului din Beiuş.

luni, 10 ianuarie 2011
Ciprian ROSCA, director sportiv la ACU ARAD
Ciprian Roşca: "Vom evita retrogradarea"
Nascut si crescut la Stei, la Minerul.Ciprian a jucat pentru Minerul Stei, ACU Arad, in Ungaria.Preluam aici un scurt interviu cu el.
Directorul sportiv al ACU Arad se află în vacanţă la Ştei, la părinţi, însă în fiecare zi se gândeşte la echipă şi la tema de casă primită de la preşedintele executiv, în ceea ce priveşte transferurile din această iarnă.
Cipri, cum e în vacanţă?
Foarte bine. Sunt la părinţi la Ştei, unde am parte de linişte, deşi trebuie să recunosc că mă gândesc şi la ceea ce trebuie să fac pentru echipă?
Gata cu porcul?
Nu l-am mâncat tot, dacă la asta te referi. Doar l-am tăiat.
Să trecem la lucruri mai serioase. În ce stadiu sunt negocierile cu noii fotbalişti?
E clar că trebuie să ne întărim, pentru a ne realiza obiectivul. Deocamdată nu există nici o certitudine în privinţa semnării cu vreun fotbalist. Sunt doar discuţii, recunosc că avansate în unele cazuri, dar care nu sunt finalizate. Avem promisiuni că se vor semna contractele la reunirea lotului.
Care va avea loc când?
În 17 ianuarie ne vom întâlni şi în următoarele trei zile ne vom ocupa de vizitele medicale. Până în 27 ianuarie, când e prevăzută urcarea la Moneasa pentru un stagiu de pregătire până în 5 februarie, vom avea şi două jocuri amicale.
Au fost disponibilizaţi Gheju, Lupaşcu, Uibariu şi Dragoş. Care au fost motivele?
Eu spun şi cred că nu s-au adaptat la ACU. Nu pot spune că nu au valoare, căci altfel nu-i transferam în vară. Efectiv nu au înţeles ce le cere Bogoşel. Să nu se înţeleagă că le contest calităţile. Acum, Costel îşi doreşte fotbalişti la echipă care să înţeleagă sistemul tactic cerut de antrenor.
Ştiu că, deocamdată, nu vei dezvălui numele fotbaliştilor cu care ai luat legătura. Poţi să spui dacă sunt printre ei fotbalişti cunoscuţi?
Sunt doi jucători care au evoluat în Liga a II-a şi chiar au fost în loturi de prima ligă.
Aţi stat foarte rău şi la capitolul jucători sub 21 de ani. Se lucrează şi la transferuri de fotbalişti tineri?
Este adevărat că am suferit şi la acest capitol. Ne-am dorit să-l folosim pe Paul în poartă însă acesta a avut momente când nu a fost în formă. Şi, colac peste pupăză, când portarul a fost ieşit din formă şi atacantul Dragoş a fost accidentat şi atunci ne-a fost greu să-i înlocuim. În Dragoş ne-am pus mari speranţe, însă accidentările au făcut să nu ne folosim foarte mult de el. Şi, dacă nu era accidentat şi la finalul turului, poate nu renunţam la el, dar nu am avut garanţia că se va recupera bine pentru jocurile din retur.
De ce crezi că nu aţi avut o clasare mai bună la finalul turului?
Până în etapa a cincea stăteam foarte bine în clasament. După aceea nu ne-am mai regăsit şi chiar nu ştiu care e principalul motiv.
După fiecare tur sau retur, presa te întreabă dacă mai continui şi în teren...
Aşa este. Nu mă las nici de această dată. Pentru că ai fost alături de noi în cantonamente ştii foarte bine că muncesc cot la cot cu colegii la antrenamente. Şi de această dată mă voi pregăti la capacitate maximă şi dacă va fi nevoie de mine în teren, voi intra. Am trecut de vârsta aia în care mă deranja dacă nu jucam. Acum vreau doar să fiu pregătit bine şi să nu mă fac de râs când voi intra în teren.
Unde crezi că este locul echipei la finalul campionatului?
Eu vreau să terminăm pe locul întâi, însă nu va fi posibil. Cred că undeva între locurile 8-10 ne vom clasa. Sau cel puţin aşa îmi doresc. Este un loc onorabil având în vedere că suntem, totuşi, o nou promovată.
Aţi jucat cu UTA şi ai văzut şi celelalte echipe din prima jumătate a clasamentului. Crezi că gruparea utistă are forţa de a se bate pentru locurile unu şi doi din clasament?
Ca şi lot şi jocul arătat cu noi şi în celelalte meciuri spun că are forţa de a se lupta pentru primele două locuri din clasament. Categoric da. Eu o văd pe UTA la finalul turului undeva între locurile 1-3.
articol scris de Daniel Berar WWW.LIGA2.RO
duminică, 9 ianuarie 2011
Stâna de Vale - De Bobotează, a fost sfinţit Izvorul Minunilor!
Creştinii ortodocşi şi catolici au prăznuit Botezul Domnului sau Boboteaza, cum i se spune în popor acestei penultime sărbători de iarnă. Cu acest prilej se sfinţesc apele, preoţii săvârşind ritualul prin care apa cea de toate zilele îşi schimbă proprietăţile, apa sfinţită de Bobotează sau Agheasma mare rămânând proaspătă pentru multă vreme.
Este deja o tradiţie în Ţara Beiuşului ca de Bobotează apele Izvorului Minunilor să fie sfinţite. Aşa s-a întâmplat şi joi, 6 ianuarie, când un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul ortodox al Beiuşului, părintele Ioan Nat Balint, a sfinţit apele celui mai renumit izvor din Apuseni. La ceremonia religioasă au asistat preşedintele Grupului de firme European Drinks & Food, dipl. ing. Viorel Micula, alături de fiul său Victor, precum şi numeroşi turişti aflaţi în staţiunea Stâna de Vale. Preşedintele Viorel Micula şi părintele Ioan Nat Balint au rostit scurte cuvântări prezentând asistenţei miraculoasele proprietăţi ale apei sfinţite la Bobotează, despre calităţile ieşite din comun ale apelor Izvorului Minunilor, cărora li s-a dus vestea în toată ţara şi peste hotare, precum şi despre obiceiurile strămoşeşti din perioada de început a anului, atunci când are loc „umblatul cu Crucea".
După slujba de Bobotează de la Izvorul Minunilor, credincioşii au primit apă sfinţită de la preoţi, cu toţii plecând împăcaţi cu Dumnezeu şi cu cel mai frumos dar pe care El ni L-a făcut nouă, celor de pe aceste meleaguri: natura mirifică din jurul staţiunii Stâna de Vale.
SURSA ziarul Crisana
Etichete:
BOBOTEAZA 2011,
izvorul minunilor stana de vale,
SFINTIRE
marți, 4 ianuarie 2011
CF Bihorul Beiuş intră în sfera privată! Bun venit Frigoconti!
Radu COSTE(in dreapta), patronul FRIGOCONTI, originar din Gurani(Pietroasa).
Autor: Ciprian Ciorba www.crisana.ro
CF Bihorul Beiuş va îmbrăca o nouă haină din 2011, după ce Consiliul Local al urbei de pe malurile Crişului Negru a votat în unanimitate preluarea echipei de către Frigoconti, firmă care până în vara acestui an a fost sponsorul campioanei României la polo, CSM Oradea. Mai există doar câteva detalii juridice de pus la punct, după care înţelegerea va fi parafată sută la sută.
Înţelegere cu Frigoconti
Contractul prevede concesionarea către Frigoconti pe o perioadă de 45 de ani a bazei sportive, mai precis terenul I şi II şi suprafeţele adiacente, mai puţin terenurile de tenis şi Sala de Sport de la Stadionul Municipal, care vor rămâne în continuare în proprietatea Primăriei Municipiului Beiuş. În baza acestui contract de asociere, Frigoconti se obligă să vireze anual o redevenţă de 300 de milioane lei vechi executivului local, sumă care va fi direcţionată spre secţiile de tenis, karate şi handbal, în vreme ce toate cheltuielile legate de echipa de fotbal vor fi suportate de firma care s-a asociat cu Primăria beiuşeană. Părţile implicate nu au putut fi contactate telefonic pentru a face comentarii pe seama acestui acord.
Se doreşte promovarea în 2012
CF Bihorul Beiuş a încheiat prima parte a campionatului pe penultimul loc al seriei a V-a cu două victorii, două egaluri şi nouă înfângeri. Frigoconti va veni cu o conducere proprie, Gheorghe Alexandrescu având cele mai mari şanse să fie numit preşedinte, iar Lucian Ciocan, antrenor, dar şi cu o serie de jucători. Fostul preşedinte al grupării de pe Crişul Negru, Remus Ganea va rămâne şi el în organigrama echipei, urmând a ocupa postul de director sportiv. Dacă în acest asezon obiectivul noilor proprietari ai echipei beiuşene este evitarea retrogradării şi închegarea unei echipe bune, pentru sezonul 2011/2012 se vizează un obiectiv mai îndrăzneţ, promovarea în Liga a II-a.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)