CF Bihorul Beiuş a pus capăt seriei negative de şase jocuri pe care a traversat-o în seria a 6-a din Liga a III-a la fotbal. Ieri după amiază, într-o partidă contând pentru etapa a XX-a, beiuşenii au învins cu 3-0 (0-0), pe teren propriu, echipa Turul Micula.
Gazdele au început jocul în forţă dar, în minutul 5, Paul Luca a "ţintit" bara. Peste doar un minut, oaspeţii au rămas în inferioritate numerică, Şandor primind direct cartonaşul roşu, după o intrare "criminală" asupra lui Trip. În minutul 24, Florin Popa a ratat şi el şansa deschiderii scorului, el trimiţând cu capul peste transversală, din 6 m, deşi avea toată poarta în faţă. Cu trei minute înainte de pauză, fundaşul Coborzan a urcat în atac, a driblat trei adversari, dar, din 6 m, a trimis pe lângă poartă.
La două minute după startul reprizei secunde, Vădan a trimis în propria poartă de la circa 20 m, el surprinzându-şi coechipierul din poartă (1-0). În minutul 70, gazdele şi-au majorat avantajul, Trip înscriind cu un şut de la circa 25 m (2-0). Peste doar nouă minute, George Bogdan, cel mai bun jucător al partidei, a şutat senzaţional de la circa 35 m, în vinclul porţii adverse (3-0). În minutul 80, un alt jucător al oaspeţilor, Mureşan, a văzut şi el roşu în faţa ochilor, după ce a primit cel de-al doilea cartonaş galben. În prelungirile partidei, Paul Luca îţi putea trece şi el numele pe lista marcatorilor, dar a trimis din nou în bară.
Antrenorul echipei CF Bihorul, Rudy Kovacs, i-a folosit pe: Lazea - Paul, Coborzan, Tăut, Şerb (78 D. Toma), Mihoc, Fl. Popa (84 Corpaş), Morar (76 Borza), Bogdan, P. Luca, Trip (82 Higyed).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu