duminică, 21 martie 2010

STEI: Cei mai buni elevi s-au întrecut la faza judeţeană a olimpiadei la religie



Autor: G. MATICA(CRISANA.RO)

Sâmbătă, la Colegiul Naţional "Avram Iancu" din Ştei, a avut loc faza judeţeană a Olimpiadei de religie, la care au participat aproximatv 240 de elevi din ciclurile gimnazial şi liceal. Olimpiada a fost organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor împreună cu Episcopia Oradiei, sub patronajul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei.

Participanţii la această etapă au fost selectaţi dintre elevii care au participat la etapa locală a Olimpiadei de religie, ce a avut loc în data de 20 februarie 2010. Pentru clasele VII-XII, subiectele au fost elaborate şi transmise de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, iar pentru clasele V-VI subiectele au fost elaborate la nivel judeţean. "Pentru elevii claselor a V-a şi a VI-a Ministerul nu desfăşoară faza naţională a olimpiadei şcolare, dar în judeţul nostru am hotărât să organizăm acest concurs pentru ca aceşti şcolari să aibă astfel posibilitatea să se obişnuiască încă de la vârste destul de fragede cu rigorile unei astfel de competiţii", a precizat Florin Negruţiu, inspector de specialitate în cadrul ISJ Bihor. După încheierea probei teoretice, ce s-a desfăşurat la Colegiul Naţional "Avram Iancu", din Ştei, organizatorii le-au oferit posibilitatea tuturor elevilor participanţi să meargă într-un scurt pelerinaj la Mânăstirea Izbuc, însoţiţi de profesorii lor, unde au fost întâmpinaţi de către Preasfinţitul părinte episcop Sofronie, unde au servit şi masa de prânz. Cei mai bine clasaţi elevi la etapa judeţeană a concursului vor participa în perioada 7 - 12 aprilie la faza naţională a olimpiadei, care în acest an se va desfăşura la Suceava. Tot în aceeaşi perioadă, dar la Reşiţa, va avea loc etapa judeţeană a concursului, care se adresează religiilor neoprotestante, iar pentru cultele protestante această etapă a concursului se va desfăşura la Oradea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu