Ajunsă la doar trei puncte de retrogradare după o serie de rezultate negative, Bihorul Beiuş (41 puncte) susţine astăzi un meci crucial pentru viitorul său în Liga a III-a. Confruntarea din etapa a 29-a are o importanţă capitală şi pentru adversara sa, Gloria Bistriţa II (38 puncte), situată pe locul 12, primul deasupra zonei retrogradării.
Aflaţi pe poziţia a 10-a, beiuşenii au nevoie ca de aer de punct(e) la Bistriţa, altfel şansele de a rămâne în eşalonul trei scad simţitor. Faţă de partida precedentă, antrenorul Rudy Kovacs nu va putea conta pe Tăut - suspendat. În schimb, va reintra George Bogdan, care şi-a ispăşit suspendarea de o etapă. Meciul va începe la ora 18.00 şi va fi arbitrat de Ionuţ Nacu (Roman) - la centru; Ovidiu Aruşoaie (Piatra Neamţ), Andrei Roman (Târgu Neamţ) - asistenţi. Observatori: Mihai Timoc (Zalău), Florin Pop (Cluj).
Celelalte meciuri ale etapei: SESO Câmpia Turzii - Avântul Reghin, FC Zlatna - Voinţa Livezile, Marmaţia Sighet - Voinţa Sibiu, FC Cisnădie - AFC Odorheiu Secuiesc, FC Zalău - Sănătatea Cluj-Napoca, Gaz Metan II Mediaş - Unirea Dej, CSM Sebeş - Unirea Ungheni; Luceafărul Oradea - Turul Micula* 3-0.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu