miercuri, 12 mai 2010

Minerii de la Băiţa au renunţat la greva foamei

Autor: I. POPA


Minerii de la firma Mineral Mining au ieşit din greva foamei, dar, spun ei, continuă să nu mănânce pentru că nu au ce. Pe stomacul gol şi cu frigiderele de acasă şi mai goale, ortacii de la exploatarea de molibden au renunţat ieri la forma drastică de protest, după ce la faţa locului s-au deplasat, pentru negocieri, prefectul judeţului, Gavrilă Ghilea, şi Marin Condescu, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Minerilor.



Angajaţii de la exploatarea de molibden de la Băiţa s-au aflat preţ de două zile şi două nopţi în greva foamei, deoarece investitorul suedez, Per Goran Carlsson, nu le-a plătit salariile şi bonurile valorice. În cursul zilei de ieri, minerii au decis să renunţe la această formă de protest, în urma unui protocol semnat între prefectul Bihorului, Gavrilă Ghilea, sindicat, reprezentat de Alexandru Jude, şi preşedintele Confederaţiei Naţionale a Minerilor, Marin Condescu. Potrivit documentului, dacă până în 1 iunie nu se vor îndeplini toate obligaţiile din contractul colectiv de muncă şi din cel de licenţiere, firmei SC Mineral Mining i se va ridica licenţa. Tot până la începutul lunii viitoare, ministrul Economiei va aproba proiectul de dezvoltare a resurselor miniere din zona Băiţa. În acelaşi protocol se stipulează faptul că salariile restante vor fi recuperate şi plătite angajaţilor prin toate posibilităţile legale existente: plata de către patron sau valorificarea de active în urma unor decizii ale instanţelor de drept. Părţile implicate au ajuns la concluzia că datoriile minerilor la bănci sau la serviciile prestate de furnizorii de energie, apă şi căldură vor fi preluate de sindicat, care ulterior îşi va recupera banii.



"În primul rand, important este că am reuşit să îi facem pe mineri să renunţe la greva foamei. Indiferent de ce se va întâmpla de la 1 iunie, fie că se va închide sau nu firma Mineral Mining, vom face toate demersurile necesare pentru ca angajaţii să aibă un loc de muncă. Până în 31 mai, conducerea firmei are la dispoziţie timp să găsească soluţii pentru plata salariilor, iar dacă nu va fi posibil, vom căuta modalităţi de a recupera banii", a declarat prefectul judeţului, Gavrilă Ghilea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu