vineri, 1 octombrie 2010

Beiuş:150 de voluntari vor construi 12 locuinţe sociale în doar 5 zile!




Între 4 şi 8 octombrie, în Beiuş, nu mai puţin de 150 de voluntari din Irlanda de Nord şi din România se vor reuni sub acoperişul unui amplu eveniment de construcţie rapidă. "În numai 5 zile, 12 locuinţe vor fi ridicate de la fundaţie la acoperiş şi vor fi predate la cheie unor familii şi persoane singure care au nevoie de ajutor şi care locuiesc în condiţii foarte grele", se arată într-un comunicat transmis vineri de Habitat pentru Umanitate Beiuş.

Voluntarii din Irlanda de Nord au organizat, alături de organizaţia Habitat for Humanity din ţara lor, mai multe evenimente de strângere de fonduri pentru construcţia celor 12 locuinţe, apelând la prieteni şi familie, la companii, politicieni şi oameni de afaceri din comunitatea lor. "Este o formă de acţiune socială în care oameni de departe interacţionează direct cu oamenii simpli din România, află despre bucuriile şi durerile noastre şi împreună facem ca viaţa noastră, a tuturor să capete speranţă şi însemnătate. Are loc o transformare majoră în comunitate dar şi la nivel individual", se mai arată în informare.

Proiectul se desfăşoară pe cea mai prăpădită stradă din Beiuş, pe locul unde până acum două luni era "Casa Albă", o veche baracă văruită în alb, folosită în trecut ca dormitor de şantier pentru muncitori şi care a devenit locuinţă pentru 8 familii sărace. Baraca, fără niciun fel de termoizolaţie, fără baie sau bucătărie, fără apă curentă, a devenit o capcană pentru cei care s-au mutat aici pentru că nu aveau locuinţă. În afară de 4 pereţi, nu aveau nimic altceva. Nu aveau apă, nu aveau căldură, nu aveau spaţiu. Cel mai rău a fost că locatarii au devenit marginalizaţi din pricina sărăciei şi a lipsei unei igiene elementare.

"Aia nu era casă, era un grajd. Este inuman să trăieşti în asemenea condiţii. De fiecare dată când ploua, curgea apa prin acoperiş, iar când reparam curgea prin alt loc. Noaptea baraca scârţâia din toate încheieturile şi adormeam cu teama că se va prăbuşi; nu mai vorbesc de şobolanii şi gândacii de care ne-am scârbit...", a povestit Florian Oros, unul dintre locatarii Casei Albe, acum beneficiar al unei locuinţe Big Build 2010.

Lansarea construcţiei Big Build va avea loc luni, 4 octombrie 2010, zi declarată Ziua Mondială a Habitatului, sărbătorită în fiecare an în prima zi de luni din luna octombrie, în întreaga lume.

"Această zi a fost desemnată oficial de către Organizaţia Naţiunilor Unite în 1986. Scopul acesteia este de a atrage atenţia asupra stării comunităţii în care trăim şi asupra dreptului fundamental al omului la o locuinţă decentă. Numărul oamenilor care locuiesc în condiţii de sărăcie extremă depăşeşte astăzi un miliard şi, conform estimărilor la nivel global, va depăşi 2 miliarde până în anul 2030", se mai arată în comunicat.

Big Build este deja un eveniment important al asociaţiei Habitat for Humanity România. Anul trecut, peste 250 de voluntari români şi internaţionali au ridicat 10 locuinţe în numai 5 zile, alături de beneficiarii proveniţi din orfelinate sau din rândul celor săraci şi la care au participat personalităţi ale sportului românesc, ambasadori şi politicieni din Irlanda de Nord şi România. Pentru Big Build 2011, organizaţiile surori Habitat for Humanity din România şi Irlanda de Nord intenţionează să construiască 10 case la Bălţeşti, judeţul Prahova. "Mi-a plăcut tare mult atmosfera de şantier pe parcursul celor 5 zile obositoare, dar atât de încărcate cu emoţii. Am fost mulţi, am lucrat susţinut şi ne-am simţit cu toţii extraordinar. Am învăţat multe de la familia care locuieşte acum în casa la care am ajutat şi eu pentru că a muncit cu noi pe toată durata proiectului", a afirmat Ian Caddell, voluntar Big Build 2009.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu