marți, 22 iunie 2010

Ştei -C.T. "Unirea" Prima promoţie în noua titulatură




23.06.2010
Autor: Ionel POPA

Curtea Colegiului Tehnic "Unirea" Ştei a fost arhiplină la festivitatea de absolvire a primei promoţii de absolvenţi care atestează noua titulatură a instituţiei de învăţământ şteiene, precum şi la premierea elevilor care au obţinut rezultate excelente atât la olimpiade, cât şi la diferite concursuri şcolare.



Prof. ec. Ioan Mateiaş, director adjunct al instituţiei de învăţământ, a urat bun venit tuturor la acest eveniment din viaţa şcolii şi a salutat prezenţa autorităţilor locale şi a prof. Cristian Andru, inspector de specialitate în cadrul ISJ Bihor. "Această zi frumoasă de iunie marchează o nouă zi de sărbătoare în calendarul Colegiului Tehnic Unirea Ştei datorată în primul rând lansării în viaţă a unei noi promoţii de absolvenţi, prima în această titulatură a şcolii noastre. Absolvenţii noştri de astăzi reprezintă încă o încununare a eforturilor noastre şi o mărturie a profesionalismului personalului didactic al şcolii. Ca argument al acestei afirmaţii stau rezultatele obţinute la concursurile şi olimpiadele şcolare, la concursurile artistice şi sportive la care elevii noştri s-au distins: Bogdan Felician Pantea, din clasa a XI-a G, care a obţinut locul I pe ţară la concursul pe meserii - mecanici auto, David Popa, din clasa a XII-a K, locul III la faza naţională - industrie alimentară, Ramona Adriana Stanciu, din clasa a XII-a B, şefa promoţiei 2010 cu media 9,98, menţiune la concursul de Matematică, faza naţională. Echipa de volei băieţi a obţinut locul III la faza zonală. Şcoala noastră este antrenată în continuare în proiecte Comenius alături de alte ţări, în acest an şcolar fiind făcute vizite de proiect în Italia, Grecia şi Turcia. Preocuparea principală a fost şi în acest an crearea condiţiilor necesare desfăşurării în condiţii bune a actului instructiv-educativ pentru cei 1.258 de elevi înscrişi la începutul anului cu ajutorul celor 84 de cadre didactice, dar şi a celorlate categorii de personal al şcolii", a spus Ioan Mateiaş, în cuvântul de deschidere. În total, elevii de la C.T. "Unirea" au obţinut la fazele judeţene 11 premii întâi, 14 premii doi, 11 premii trei şi 16 menţiuni, iar Firma de exerciţiu "Unirea Group" a pimit Premiul special al juriului.

Directorul adjunct a mulţumit pentru întreaga acivitate depusă în cadrul instituţiei celor 11 colegi care au devenit pensionari: Rita Damiana Portan, Nicolae Codreanu, Mircea Băruţa - profesori, Florica Mohuţ - bucătar, Mircea Malea, Miron Horj, Antin Popa, Miron Hinţ, Aurel Tulvan şi Victor Ienciu - maeştrii instructori, iar aplauzele colegilor au fost un semn al preţuirii pe care aceştia o merită cu prisosinţă din partea lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu