Blog neoficial al municipiului Beius, Bihor, revista presei locale, pareri, opinii, stiri, comentarii, nemultumiri, noutati, povesti,barfe, tot ce misca din Beius,Stei,Vascau,Nucet,Budureasa,Rabagani,Pocola,Uileac de Beius,Finis,Tarcaia,Lunca,Campani,Remetea,Rosia,Padis,Stana de Vale,Boga,Pietroasa,Chiscau,Rieni,Lazuri de Beius,Sudrigiu,Draganesti.
duminică, 13 iunie 2010
Ştei:Şcoala "Miron Pompiliu"-Lacrimi de fericire, dar şi de despărţire
14.06.2010
Autor: Ionel POPA
Clopoţelul a sunat pentru ultima dată în această unitate de învăţământ pentru cei 108 absolvenţi din cele patru clase de a VIII-a, care au obţinut rezultate excelente în cei patru ani de gimnaziu. Festivitatea de absolvire a avut loc joi, în sala de sport, iar vineri dimineaţă, în curtea şcolii, şi pentru cei din clasele I-IV.
"Am încheiat un an şcolar de excepţie, în care rezultatele obţinute de elevii noştri au fost parcă mai bogate ca niciodată, ei remarcându-se atât la olimpiadele şcolare, cât şi la concursurile la care au participat. Ţin să mulţumesc tuturor cadrelor didactice pentru profesionalismul de care au dat dovadă şi, în acelaşi timp, să felicit toţi elevii, cu o notă aparte pentru cei 108 absolvenţi care îşi vor urma drumul vieţii înspre alte unităţi şcolare", a spus în cuvântul de deschidere, după ce în prealabil a salutat prezenţa autorităţilor locale şi a prof.Cristian Andru, inspector de specialitate în cadrul ISJ Bihor, prof.Georgeta Maria Muşet, directoarea instituţiei de învăţământ. Rezultatele au fost notabile, detaşându-se în mod evident eleva Antonia Fiterău, cls.VIII-a D, care a obţinut, la chimie, locul I la olimpiada şcolară, faza pe judeţ, şi menţiune la faza naţională, la matematică locul III, la faza pe judeţ, participând la faza naţională, iar la limba şi literatura română, menţiune la faza pe judeţ, Maria Olenici (cls.VIII-a D) şi Codruţa Popa (cls.VIII-a A) locul I, la faza pe judeţ la cultură civică. În total elevii de la "Miron Pompiliu" au obţinut la faza judeţeană 4 premii întâi, 2 premii doi, 3 premii trei şi 12 menţiuni. La concursul naţional de evaluare la Limba şi literatura română, Antonia Bici (cls.IV-a C) a obţinut locul întâi, iar la Simpozionul "Dascălul bihorean", premiul special-creaţie literară a fost obţinut de Ştefania Comănescu (cls.IV-a C). Testul "Cambridge" la limba engleză a fost obţinut de 21 de elevi din clasele III-VII. În cei patru ani de gimnaziu elevele absolvente Antonia Fiterău, Alina Balaj, Irina Maria Bara, Patricia Bogdan, Andreea Mate şi Oana Popa au obţinut numai media 10, fapt pentru care merită sincere felicitări. Festivităţile au început cu intonarea imnului şcolii, susţinut de corul şcolii, sub coordonarea prof. Daniela Rada şi Vasile Buhaş, şi s-au încheiat cu îmbrăţişări colegiale de bun rămas, stropite din belşug cu lacrimile fericirii, dar şi ale despărţirii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu